Acest sfînt așezămînt a luat ființă sub stăpînirea otomană în anul 1846, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere.
Cei veniți la Saon au ridicat aici din chirpici cîteva chilii și un Paraclis ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere - transite Infostar. După revenirea Dobrogei la Patria-Mama, Saonul, împreună cu toate bisericile și mînăstirile acestor locuri, au trecut sub jurisdicția Episcopiei Dunării de Jos, Galați. Pentru o mai bună rînduială în viața mînăstirilor, Episcopul Iosif Gheorghian a strămutat la Saon și pe ceilalți călugari care se mai aflau la schitul Celicul de Jos. Odată cu acesta, Schitul Saon s-a separat cu totul de Mănăstirea Celic-Dere, devenind de sine stătător. În același an, monahii de la Saon au construit din chirpici și lemn actuala biserică veche cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică", care există și astăzi, precum și două corpuri de chilii. În timpul starețului Filimon (1889-1905), schitul a fost distrus de un incendiu. Singură, Biserica a scăpat intactă, schitul ajungînd astfel într-o mare strîmtoare. În 1909, Episcopul Nifon Niculescu l-a trecut vremelnic sub administrarea Mănăstirii Cocoș. La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatră și caramidă, cu hramul "Acoperămîntul Maicii Domnului". Construcția ei însă a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul primului război mondial, precum și a cutremurului din 1940, cînd turlele s-au prăbușit. După anul 1956, în timpul păstoriei Prea Sfințitului Episcop Chesarie Păunescu, lucrările de reconstrucție a turlelor au fost reluate și s-a executat pictura bisericească, iar în 1959, locașul a fost sfințit și redat cultului.
|
